Nu uit toata viata de prima prostie pe care am facut'o atunci cand am reusit in 1974, la Facultatea de Filozofie din Bucuresti. Anume m'am luat dupa maica'mea, care se luase la randu'i dupa o colega de servici, cand am luat cartela la cantina din Grozavesti - cu toate ca se afla la 4 statii de tramvai de facultate - in loc de cantina din "6 Martie" care era chiar in aceeasi incinta cu facultatea si caminul unde ma cazasem.
Ba mai mult: prostia asta a ajuns sa ma coste pana la urma, adica taman dupa 4 ani plini de facultate absolviti cu succes, chiar toata...facultatea ce'o facusem: de pomana!
Cum? Uite'asa bine: eu ce vreau sa povestesc aici!
Intr'o zi innorata de toamna, pe la pranz, cand tocmai coborasem din tramvai - dupa ce taxatoarea ragusise strigand la toti studentii ca sa scoatem si noi cate'un bilet de...30 de bani, intrand in incinta complexului Grozavesti, am observat chiar in fata mea un tip ciudat a carui infatisare m'a frapat: avea parul complet alb cu toate ca nu arata trecut de...30 de ani, niste ochelari mari de vedere cu cel putin 3-4 dioptrii, era imbracat intr'un balon scurt, bleumarin decolorat, cara pe bratul stang o sacosa neagra grea, si'avea un mers vioi, cat se poate de hotarat - ca un om cu treaba.
"E-hei - mi'am zis eu, iacata si'un soarece de biblioteca!"
Habar n'aveam cat de bine o nimerisem: era intr'adevar - dupa cum aveam sa constat (pe pielea mea!) mai tarziu, nu un simplu "soarece" ci...cel mai mare "soarece de biblioteca". Din...lume. Cel mai mare specialist in literatura. Din...lume. La fel si'n muzica. Cel mai mare specialist in filozofie. Tot din lume. Cel mai mare sofist.
Tot...
Si...da' mai bine sa'mi continui povestirea mea despre omul cunoscut de toti profesorii Universitatii in frunte cu d. Plesu, cu numele de Mititelu Cezar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Pe fiul meu il cheama Cezar. Cand i-am dat acest nume m-am gandit la Cezar Mititelu, la Cezar Draganita, marele handbalist, dar si la Cezar Imparatul!
Trimiteți un comentariu