Romanian Philosophy: CEZAR MITITELU (1945 – 1999): „Fidelitatea ideilor de mai sus ar fi confirmată de unii „cezariști” [1]; totuși, formularea nu este a lui Mititelu și îmi îngădui să am rezerve față de acest text. Pentru aceea nu întreprind acum nici un comentariu al lui.”
- nu ar fi, ci chiar este (confirmată zic) și nu de unii cezariști, ci de principalul cezarist rămas în viață, adică subsemnatul Meluș Negrescu: textul cu cele 5 puncte îl am - până la ultima virgulă, direct de la Cezar (care la rândul lui l-a luat de la Lenin, cu adaosurile de amănunt ce se pot lesne ghici).
vineri, 17 aprilie 2015
Romanian Philosophy: CEZAR MITITELU (1945 – 1999)
Romanian Philosophy: CEZAR MITITELU (1945 – 1999):
- e foarte interesantă povestirea d-lui Zaica, decât că eu, ca unul care a păscut ani grei pe lângă Cezar, nu'mi amintesc ca el să fi propus vreodată cuiva, cu atât mai puțin unui nou venit, ca să „se lase de meserie” sau orice altceva: Cezar era cel mai mare maestru în a se lua după TOT ce spune interlocutorul, trăgând socratic toate consecințele posibile. Și mai ales...imposibile.
- e foarte interesantă povestirea d-lui Zaica, decât că eu, ca unul care a păscut ani grei pe lângă Cezar, nu'mi amintesc ca el să fi propus vreodată cuiva, cu atât mai puțin unui nou venit, ca să „se lase de meserie” sau orice altceva: Cezar era cel mai mare maestru în a se lua după TOT ce spune interlocutorul, trăgând socratic toate consecințele posibile. Și mai ales...imposibile.
luni, 28 decembrie 2009
miercuri, 9 septembrie 2009
duminică, 28 octombrie 2007
Cezariana (2)
Prin anii '95, Cezar mi-a povestit cum plimbandu'se recent prin centrul Bucurestiului (omul n'a muncit niciodata in viata lui), a vazut pe taraba librariei "Eminescu" o carte nou aparuta a lui Virgil Ierunca, intitulata "Semnul Mirarii".
Rasfoind'o nu mica i'a fost mirarea cand a vazut ca pe la mijlocul cartii, pe cateva pagini bune, se vorbea chiar despre el, adica despre intreaga poveste a vietii lui! Iar cand vanzatorul l'a intrebat daca are cumva de gand sa citeasca acolo toata cartea, Cezar i'a aratat indata...buletinul: "Scuzati, dar am vazut ca se vorbeste aici despre cersetorul Mititelu Cezar, adica despre...mine! Or cum cum as putea eu care's cersetor, sa...cumpar o carte?!"
Iata pe scurt cam ce se scria acolo despre el.
"La 15 mai 1978, un scriitor roman declara greva foamei la Bucuresti. Alexandru Monciu-Sudinski, a inceput aceasta greva spre a'si salva de la inchisoare un prieten, un coleg de pe vremea cand studiau amandoi filozofia la facultate, Mititelu Cezar...
...Alexandru Monciu-Sudinski nu era cu totul necunoscut la Paris, unde revista lui Jean-Paul Sartre, "Le Temps Modernes" a publicat extrase din cartea sa "Biografii comune". Ceea ce explica interesul imediat pe care l'a starnit vestea ca Monciu-Sudinski a inceput greva foamei la Bucuresti. In ziarul "Liberation", Thierry Wolton i'a consacrat un articol, pe care l'a intitulat "Le Diogene roumain arrete".
Dar pentru a situa mai precis cazul Cezar Mititelu si curajul exemplar al lui Alexandru Monciu-Sudinski, sa redam aici propria declaratie a scriitorului, scrisa la Bucuresti de mana lui, si care ne'a fost trimisa pentru a o face cunoscuta in Occident. [Parantezele drepte imi apartin - Melus Negrescu]:
"Subsemnatul A. Monciu-Sudinski aduc la cunostinta opiniei publice [opinie care din pacate nu prea exista pe'atunci decat cel mult sub forma de...bancuri politice] ca la data de 12 aprilie 1978 filozoful roman [titlul asta de "filozof" il infuria pe Cezar la culme - dar nici Monciu n'avea'ncotro, fiind nevoit sa le vorbeasca frantujilor lui j.P. Sartre pe limba lor] Cezar Mititelu a fost arestat si internat la Spitalul penitenciarului Jilava. El este detinut acolo fara nici un temei medical. In ceea ce priveste sanatatea morala si mentala a d-lui Mititelu - e in afara de orice dubiu. [Lucru mai mult decat adevarat, unul din recordurile cezariste fiind si acela de a fi reusit sa'si duca toata viata, din care cel putin 20 de ani sub ochii mei - fara niciun doctor si fara nicio aspirina sau vreun antinevralgic!]
Fac aceasta afirmatie ca un om care'l cunosc de peste zece ani, inca din Facultatea de filozofie, cand el se remarca prin maturitatea sa de gandire, printr'o neobisnuita capacitate de munca, prin profunzimea cunostintelor sale, dar mai ales prin caracterul sau cinstit si intransigent. El hotarase inca in primii ani de facultate sa nu presteze munca salariata, indiferent de ceea ce i se putea intampla. [Mai trebuie amintita aici si decizia lui Cezar de a nu mai parasi niciodata Bucurestiul, nici macar in vacanta de vara pentru a reveni in casa parinteasa din Barlad, ducandu'si traiul prin caminele studentesti, poduri ori chiar case parasite.]
Din 1973, de cand a absolvit facultatea si pana'n prezent, el a reusit sa supravietuiasca fara a'si calca hotararea si fara a apela cumva la ajutorul cuiva. Prestigiul intelectual si moral de care se bucura facea ca oameni din cele mai diferite categorii sociale sa'l consulte, sa'i ceara sfatul si ajutorul. I se solicitau cunostinte de specialitate in elaborarea unor lucrari cu caracter filozofic sau literar. [Aici...mai usurel cu pianul pe scari, d'le Monciu: cel putin in cei 20 de ani cat am stat prin preajma lui Cezar stiu ca nu a facut niciodata treaba asta; dimpotriva, le spunea in fata tuturor celor ce'i cereau asa ceva: "Mie sa nu'mi veniti sa v'ajut sa va luati diploma". ["Cine m'a pus judecator peste voi?"]
Indiferent de serviciile aduse el nu accepta nici o remuneratie baneasca. Primea insa numai de la prieteni [si totusi eu am vazut nu putini dintre acesti prieteni ale caror daruri Cezar nu le primea!] carti, paine, haine uzate,tigari. Singurele lucruri de care a dispus [ce limba totusi...lemnoasa!!] au fost hainele de pe el, o patura si o sacosa - si el nu se simtea nedreptatit, nu acuza pe nimeni de soarta sa, si se raporta la regimul politic din Romania cu aceeasi obiectivitate stiintifica cu care un meteorolog ar studia clima unei regiuni.
Cezar a mai fost arestat odata in vara anului 1977 in legatura cu faptul ca era frecventat de foarte multi studenti de la Facultatea de filozofie, ceea ce a alertat atat conducerea facultatii cat si...Securitatea. A fost interogat in mod brutal - palmuit - si pentru ca nu i se putea gasi un cap de acuzare plauzibil - a fost transportat sub escorta la Barlad pentru a fi angajat cu forta in campul muncii.
Cu franchetea lui obisnuita, el a declarat anchetatorilor ca nu concepe sa munceasca din frica si ca singura cale in sensul asta ar fi de a munci sub stare de...arest permanent.
Intrucat organele de militie l'au lasat in libertate provizorie, sechestrandu'i buletinul de identitate,el s'a reintors la Bucuresti. A continuat sa traiasca ca inainte dar fara nici un fel de act de indentitate. Nu se ascundea de nimeni, era constient ca situatia lui era fara iesire si ca va sfarsi prin a fi arestat din nou.
Si'ntr'adevar - la 12 aprilie 1978 prietenii sai au constatat disparitia lui. Trei dintre ei, doi paznici de noapte si un muncitor necalificat [adica eu, care imediat cum am fost exmatriculat, m'am angajat pe'un santier din Colentina, ca sa trag 12 ore pe zi la...canciocul mare] toti fosti studenti la filozofie - recent exmatriculati pentru refuzul de'a mai face parte din Asociatia Studentilor Comunisti, s'au adresat Militiei si Procuraturii cerand lamuriri.
Dupa repetate insistente li s'a comunicat ca Mititelu Cezar a fost intr'adevar arestat si ca este detinut in spitalul penitenciarului Jilava pentru a'i "testa capacitatea de munca"! Aceasta "testare" are loc in mare secret, nici macar mama sa neprimind autorizatia de a'l vizita. Internarea sa nu este efectul vreunei erori, ci constituie o represiune premeditata.
Prin depozitiile date de o seama de persoane anchetate se putea deduce cu evidenta atat capacitatea sa intelectuala cat si caracterul sau deosebit.
Voi cita ca atare din declaratia d-lui Calin Candiescu, logician la Institutul de Filozofie Bucuresti, membru al Partidului Comunist. Desi dezaproba atitudinea fata de munca a arestatului, d. Candiescu il descrie in modul cel mai pozitiv:
"Conform convingerii sale, intrand in campul muncii si'ar pierde libertatea morala. Aceasta convingere'i este adanc inradacinata, lucru atestat de insasi viata lui de pana'acum: desi traieste fara sa munceasca, nu are'n niciun caz o structura [sic!] de om lipsit de caracter. Este cultivat, a citit enorm [floare la ureche! voi arata mai la vale nu atat CAT citea ci CUM citea!] si are un simt de observatie deosebit [corect ar fi fost: nemaivazut!] Daca pe tema atitudinii sale [exact asa se vorbea pe atunci] fata de munca n'am ajuns prea departe, am avut in schimb multe discutii cu el in domeniul literaturii, si pe baza lor pot afirma ca este un mare specialist in beletristica, indeosebi in literatura rusa...Acest om nu fura, nu minte, este corect, integru si, paradoxal, cu toata situatia lui de paria in care se afla, are o demnitate [nemaipomenita!] ce se impune fiecarei persoane care'l cunoaste direct. Nu pot sa'mi explic cum reuseste sa traiasca astfel, dar o explicatie trebuie cautata tocmai in trasaturile morale si cultura acestui om, trasaturi care determina in cei cunoscuti respectul si interesul pentru el...Se multumeste cu putin, se intretine indeosebi cu paine si apa,doarme oriunde (in bucatarie, in pod, pe jos etc). Trebuie sa mai adaug ca niciodata nu'i cauta el pe cunoscuti, ci el este cautat de oricare are ceva de discutat cu el"
Declaratia lui Candiescu se incheie cu urmatoarele cuvinte: "...discuta cu oricine despre orice [ei, nici chiar asa!], dar indeosebi probleme personale, morale, cele ce'l dor cu adevarat pe omul respectiv."
Este evident ca, citind asemenea depozitii, organele de ancheta si'au dat sema perfect cu cine au de'a face si au dispus arestarea d-lui Mititelu tocmai pentru ca este cult si integru, pentru ca are convingeri adanc inradacinate [adica nu putea fi defel "manevrat" cum erau toti pe vremea aia, si nu numai!] pentru ca'si apara libertatea morala, pentru ca prefera sa fie inchis decat sa'si vanda constiinta in schimbul unui salariu." [Da' de unde: Cezar stia foarte bine sa fie si cinic spunand: "Cinsmul e un moment al adevarului"; "Inteleg si eu - adica hai sa ne vindem - da' pentru ce? - pentru o leafa de...2-3 mii de lei??!" Ca profesor stagiar, mancator de bors filozofic ceausist, nu luai nici macar atat, ci doar...jumate - adica 1500 de lei, ceea ce echivala cam cu leafa minima de acum]
"Daca "testarea" lui Mititelu va mai contiuna mult, sanatatea acestui om nu va rezista, si asa in urma privatiunilor indurate, la o varsta de numai 33 de ani, Cezar Mititelu a albit complet, si este de o slabiciune inspaimantatoare...
In ceea ce priveste convingerile sale - ma tem ca nici un psihiatru de penitenciar nu'l va putea vindeca!
Cer tuturor care mai au un dram de curaj si o idee oarecare despre solidaritatea umana, sa'si manifeste deschis atitudinea fata de cele relatate aici.
In ce ma priveste, declar greva foamei pana la eliberarea lui Cezar Mititelu. Bucuresti 15 mai 1978"
Am incheiat citatul din Virgil Ierunca - "Semnul Mirarii" - Editura Humanitas - 1995 - pag.244-247
Rasfoind'o nu mica i'a fost mirarea cand a vazut ca pe la mijlocul cartii, pe cateva pagini bune, se vorbea chiar despre el, adica despre intreaga poveste a vietii lui! Iar cand vanzatorul l'a intrebat daca are cumva de gand sa citeasca acolo toata cartea, Cezar i'a aratat indata...buletinul: "Scuzati, dar am vazut ca se vorbeste aici despre cersetorul Mititelu Cezar, adica despre...mine! Or cum cum as putea eu care's cersetor, sa...cumpar o carte?!"
Iata pe scurt cam ce se scria acolo despre el.
"La 15 mai 1978, un scriitor roman declara greva foamei la Bucuresti. Alexandru Monciu-Sudinski, a inceput aceasta greva spre a'si salva de la inchisoare un prieten, un coleg de pe vremea cand studiau amandoi filozofia la facultate, Mititelu Cezar...
...Alexandru Monciu-Sudinski nu era cu totul necunoscut la Paris, unde revista lui Jean-Paul Sartre, "Le Temps Modernes" a publicat extrase din cartea sa "Biografii comune". Ceea ce explica interesul imediat pe care l'a starnit vestea ca Monciu-Sudinski a inceput greva foamei la Bucuresti. In ziarul "Liberation", Thierry Wolton i'a consacrat un articol, pe care l'a intitulat "Le Diogene roumain arrete".
Dar pentru a situa mai precis cazul Cezar Mititelu si curajul exemplar al lui Alexandru Monciu-Sudinski, sa redam aici propria declaratie a scriitorului, scrisa la Bucuresti de mana lui, si care ne'a fost trimisa pentru a o face cunoscuta in Occident. [Parantezele drepte imi apartin - Melus Negrescu]:
"Subsemnatul A. Monciu-Sudinski aduc la cunostinta opiniei publice [opinie care din pacate nu prea exista pe'atunci decat cel mult sub forma de...bancuri politice] ca la data de 12 aprilie 1978 filozoful roman [titlul asta de "filozof" il infuria pe Cezar la culme - dar nici Monciu n'avea'ncotro, fiind nevoit sa le vorbeasca frantujilor lui j.P. Sartre pe limba lor] Cezar Mititelu a fost arestat si internat la Spitalul penitenciarului Jilava. El este detinut acolo fara nici un temei medical. In ceea ce priveste sanatatea morala si mentala a d-lui Mititelu - e in afara de orice dubiu. [Lucru mai mult decat adevarat, unul din recordurile cezariste fiind si acela de a fi reusit sa'si duca toata viata, din care cel putin 20 de ani sub ochii mei - fara niciun doctor si fara nicio aspirina sau vreun antinevralgic!]
Fac aceasta afirmatie ca un om care'l cunosc de peste zece ani, inca din Facultatea de filozofie, cand el se remarca prin maturitatea sa de gandire, printr'o neobisnuita capacitate de munca, prin profunzimea cunostintelor sale, dar mai ales prin caracterul sau cinstit si intransigent. El hotarase inca in primii ani de facultate sa nu presteze munca salariata, indiferent de ceea ce i se putea intampla. [Mai trebuie amintita aici si decizia lui Cezar de a nu mai parasi niciodata Bucurestiul, nici macar in vacanta de vara pentru a reveni in casa parinteasa din Barlad, ducandu'si traiul prin caminele studentesti, poduri ori chiar case parasite.]
Din 1973, de cand a absolvit facultatea si pana'n prezent, el a reusit sa supravietuiasca fara a'si calca hotararea si fara a apela cumva la ajutorul cuiva. Prestigiul intelectual si moral de care se bucura facea ca oameni din cele mai diferite categorii sociale sa'l consulte, sa'i ceara sfatul si ajutorul. I se solicitau cunostinte de specialitate in elaborarea unor lucrari cu caracter filozofic sau literar. [Aici...mai usurel cu pianul pe scari, d'le Monciu: cel putin in cei 20 de ani cat am stat prin preajma lui Cezar stiu ca nu a facut niciodata treaba asta; dimpotriva, le spunea in fata tuturor celor ce'i cereau asa ceva: "Mie sa nu'mi veniti sa v'ajut sa va luati diploma". ["Cine m'a pus judecator peste voi?"]
Indiferent de serviciile aduse el nu accepta nici o remuneratie baneasca. Primea insa numai de la prieteni [si totusi eu am vazut nu putini dintre acesti prieteni ale caror daruri Cezar nu le primea!] carti, paine, haine uzate,tigari. Singurele lucruri de care a dispus [ce limba totusi...lemnoasa!!] au fost hainele de pe el, o patura si o sacosa - si el nu se simtea nedreptatit, nu acuza pe nimeni de soarta sa, si se raporta la regimul politic din Romania cu aceeasi obiectivitate stiintifica cu care un meteorolog ar studia clima unei regiuni.
Cezar a mai fost arestat odata in vara anului 1977 in legatura cu faptul ca era frecventat de foarte multi studenti de la Facultatea de filozofie, ceea ce a alertat atat conducerea facultatii cat si...Securitatea. A fost interogat in mod brutal - palmuit - si pentru ca nu i se putea gasi un cap de acuzare plauzibil - a fost transportat sub escorta la Barlad pentru a fi angajat cu forta in campul muncii.
Cu franchetea lui obisnuita, el a declarat anchetatorilor ca nu concepe sa munceasca din frica si ca singura cale in sensul asta ar fi de a munci sub stare de...arest permanent.
Intrucat organele de militie l'au lasat in libertate provizorie, sechestrandu'i buletinul de identitate,el s'a reintors la Bucuresti. A continuat sa traiasca ca inainte dar fara nici un fel de act de indentitate. Nu se ascundea de nimeni, era constient ca situatia lui era fara iesire si ca va sfarsi prin a fi arestat din nou.
Si'ntr'adevar - la 12 aprilie 1978 prietenii sai au constatat disparitia lui. Trei dintre ei, doi paznici de noapte si un muncitor necalificat [adica eu, care imediat cum am fost exmatriculat, m'am angajat pe'un santier din Colentina, ca sa trag 12 ore pe zi la...canciocul mare] toti fosti studenti la filozofie - recent exmatriculati pentru refuzul de'a mai face parte din Asociatia Studentilor Comunisti, s'au adresat Militiei si Procuraturii cerand lamuriri.
Dupa repetate insistente li s'a comunicat ca Mititelu Cezar a fost intr'adevar arestat si ca este detinut in spitalul penitenciarului Jilava pentru a'i "testa capacitatea de munca"! Aceasta "testare" are loc in mare secret, nici macar mama sa neprimind autorizatia de a'l vizita. Internarea sa nu este efectul vreunei erori, ci constituie o represiune premeditata.
Prin depozitiile date de o seama de persoane anchetate se putea deduce cu evidenta atat capacitatea sa intelectuala cat si caracterul sau deosebit.
Voi cita ca atare din declaratia d-lui Calin Candiescu, logician la Institutul de Filozofie Bucuresti, membru al Partidului Comunist. Desi dezaproba atitudinea fata de munca a arestatului, d. Candiescu il descrie in modul cel mai pozitiv:
"Conform convingerii sale, intrand in campul muncii si'ar pierde libertatea morala. Aceasta convingere'i este adanc inradacinata, lucru atestat de insasi viata lui de pana'acum: desi traieste fara sa munceasca, nu are'n niciun caz o structura [sic!] de om lipsit de caracter. Este cultivat, a citit enorm [floare la ureche! voi arata mai la vale nu atat CAT citea ci CUM citea!] si are un simt de observatie deosebit [corect ar fi fost: nemaivazut!] Daca pe tema atitudinii sale [exact asa se vorbea pe atunci] fata de munca n'am ajuns prea departe, am avut in schimb multe discutii cu el in domeniul literaturii, si pe baza lor pot afirma ca este un mare specialist in beletristica, indeosebi in literatura rusa...Acest om nu fura, nu minte, este corect, integru si, paradoxal, cu toata situatia lui de paria in care se afla, are o demnitate [nemaipomenita!] ce se impune fiecarei persoane care'l cunoaste direct. Nu pot sa'mi explic cum reuseste sa traiasca astfel, dar o explicatie trebuie cautata tocmai in trasaturile morale si cultura acestui om, trasaturi care determina in cei cunoscuti respectul si interesul pentru el...Se multumeste cu putin, se intretine indeosebi cu paine si apa,doarme oriunde (in bucatarie, in pod, pe jos etc). Trebuie sa mai adaug ca niciodata nu'i cauta el pe cunoscuti, ci el este cautat de oricare are ceva de discutat cu el"
Declaratia lui Candiescu se incheie cu urmatoarele cuvinte: "...discuta cu oricine despre orice [ei, nici chiar asa!], dar indeosebi probleme personale, morale, cele ce'l dor cu adevarat pe omul respectiv."
Este evident ca, citind asemenea depozitii, organele de ancheta si'au dat sema perfect cu cine au de'a face si au dispus arestarea d-lui Mititelu tocmai pentru ca este cult si integru, pentru ca are convingeri adanc inradacinate [adica nu putea fi defel "manevrat" cum erau toti pe vremea aia, si nu numai!] pentru ca'si apara libertatea morala, pentru ca prefera sa fie inchis decat sa'si vanda constiinta in schimbul unui salariu." [Da' de unde: Cezar stia foarte bine sa fie si cinic spunand: "Cinsmul e un moment al adevarului"; "Inteleg si eu - adica hai sa ne vindem - da' pentru ce? - pentru o leafa de...2-3 mii de lei??!" Ca profesor stagiar, mancator de bors filozofic ceausist, nu luai nici macar atat, ci doar...jumate - adica 1500 de lei, ceea ce echivala cam cu leafa minima de acum]
"Daca "testarea" lui Mititelu va mai contiuna mult, sanatatea acestui om nu va rezista, si asa in urma privatiunilor indurate, la o varsta de numai 33 de ani, Cezar Mititelu a albit complet, si este de o slabiciune inspaimantatoare...
In ceea ce priveste convingerile sale - ma tem ca nici un psihiatru de penitenciar nu'l va putea vindeca!
Cer tuturor care mai au un dram de curaj si o idee oarecare despre solidaritatea umana, sa'si manifeste deschis atitudinea fata de cele relatate aici.
In ce ma priveste, declar greva foamei pana la eliberarea lui Cezar Mititelu. Bucuresti 15 mai 1978"
Am incheiat citatul din Virgil Ierunca - "Semnul Mirarii" - Editura Humanitas - 1995 - pag.244-247
sâmbătă, 27 octombrie 2007
Cezariana (1) - amintiri despre Cezar Mititelu
Nu uit toata viata de prima prostie pe care am facut'o atunci cand am reusit in 1974, la Facultatea de Filozofie din Bucuresti. Anume m'am luat dupa maica'mea, care se luase la randu'i dupa o colega de servici, cand am luat cartela la cantina din Grozavesti - cu toate ca se afla la 4 statii de tramvai de facultate - in loc de cantina din "6 Martie" care era chiar in aceeasi incinta cu facultatea si caminul unde ma cazasem.
Ba mai mult: prostia asta a ajuns sa ma coste pana la urma, adica taman dupa 4 ani plini de facultate absolviti cu succes, chiar toata...facultatea ce'o facusem: de pomana!
Cum? Uite'asa bine: eu ce vreau sa povestesc aici!
Intr'o zi innorata de toamna, pe la pranz, cand tocmai coborasem din tramvai - dupa ce taxatoarea ragusise strigand la toti studentii ca sa scoatem si noi cate'un bilet de...30 de bani, intrand in incinta complexului Grozavesti, am observat chiar in fata mea un tip ciudat a carui infatisare m'a frapat: avea parul complet alb cu toate ca nu arata trecut de...30 de ani, niste ochelari mari de vedere cu cel putin 3-4 dioptrii, era imbracat intr'un balon scurt, bleumarin decolorat, cara pe bratul stang o sacosa neagra grea, si'avea un mers vioi, cat se poate de hotarat - ca un om cu treaba.
"E-hei - mi'am zis eu, iacata si'un soarece de biblioteca!"
Habar n'aveam cat de bine o nimerisem: era intr'adevar - dupa cum aveam sa constat (pe pielea mea!) mai tarziu, nu un simplu "soarece" ci...cel mai mare "soarece de biblioteca". Din...lume. Cel mai mare specialist in literatura. Din...lume. La fel si'n muzica. Cel mai mare specialist in filozofie. Tot din lume. Cel mai mare sofist.
Tot...
Si...da' mai bine sa'mi continui povestirea mea despre omul cunoscut de toti profesorii Universitatii in frunte cu d. Plesu, cu numele de Mititelu Cezar.
Ba mai mult: prostia asta a ajuns sa ma coste pana la urma, adica taman dupa 4 ani plini de facultate absolviti cu succes, chiar toata...facultatea ce'o facusem: de pomana!
Cum? Uite'asa bine: eu ce vreau sa povestesc aici!
Intr'o zi innorata de toamna, pe la pranz, cand tocmai coborasem din tramvai - dupa ce taxatoarea ragusise strigand la toti studentii ca sa scoatem si noi cate'un bilet de...30 de bani, intrand in incinta complexului Grozavesti, am observat chiar in fata mea un tip ciudat a carui infatisare m'a frapat: avea parul complet alb cu toate ca nu arata trecut de...30 de ani, niste ochelari mari de vedere cu cel putin 3-4 dioptrii, era imbracat intr'un balon scurt, bleumarin decolorat, cara pe bratul stang o sacosa neagra grea, si'avea un mers vioi, cat se poate de hotarat - ca un om cu treaba.
"E-hei - mi'am zis eu, iacata si'un soarece de biblioteca!"
Habar n'aveam cat de bine o nimerisem: era intr'adevar - dupa cum aveam sa constat (pe pielea mea!) mai tarziu, nu un simplu "soarece" ci...cel mai mare "soarece de biblioteca". Din...lume. Cel mai mare specialist in literatura. Din...lume. La fel si'n muzica. Cel mai mare specialist in filozofie. Tot din lume. Cel mai mare sofist.
Tot...
Si...da' mai bine sa'mi continui povestirea mea despre omul cunoscut de toti profesorii Universitatii in frunte cu d. Plesu, cu numele de Mititelu Cezar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
